Cine sunt? Cine esti?

Azi sunt putin egocentrista. O sa scriu despre mine .. si despre cum vad eu toata treaba cu introvertitii si extrovertitii.

Sunt convinsa ca toti avem in jurul nostru oameni care stiu cum sa se impuna si cum sa se faca auziti, dar si persoane care prefera sa priveasca totul din "umbra". Si in definitiv e un lucru bun, zic eu, sa vezi cum e unul si cum e celalalt si sa "furi" ce iti place de la fiecare.

Cum inteleg eu oamenii extrovertiti si introvertiti?

Extrovertitii stiu cum sa se impuna, asta e clar. De obicei ei sunt cei care fac o masa intreaga sa rada cu gura pana la urechi si au cele mai tari povesti. Si chiar daca nu le au, stiu cum sa ti le prezinte si sa le faca interesante. Multa vreme i-am considerat lideri, din cauza, poate, ca i-am vazut siguri pe ei. Intre timp mi-am schimbat parerea si o sa detaliez pe parcurs. Pe scurt, extrovertitii sunt cei pe care ii observi prima data cand intri intr-o incapere, oamenii care ar fi in stare sa te ia pe sus si sa te tarasca fara voia ta de sub patura in club intr-o seara de vineri in care tot ce ai vrea tu sa faci e sa vezi un film.

Introvertitii nu ies atat de mult in evidenta la prima vedere, dar lucrurile se schimba cand ajungi sa ii cunosti (lucru care e posibil sa dureze luni, ani). Mai degraba ar vrea sa inteleaga cu cine au de-a face inainte sa vina la tine, sa aibe habar cum sa te abordeze sau sa-ti inteleaga chiar si intr-o mica masura felul de-a fi - punctul in care am descoperit ce lideri buni si extrem de calculati ar putea fi. Cred ca incearca sa se plieze dupa fiecare om in parte, mai mult decat o fac extrovertitii, pe care eu ii vad mai preocupati de a fi ei insesi. Introvertitii sunt cei pe care extrovertitii ii tarasc din cuibul lor de caldura de care povesteam mai sus.

Eu asa vad toata treaba asta. Bineinteles, nu exista pur introvertit si nici pur extrovertit. E uman sa fluctuezi dintr-o extrema in alta, iar in cazurile fericite sa gasesti un echilibru.

Acum sa va povestesc despre mine. Pe scurt, bineinteles. Niciodata n-am inteles cum poate cineva sa scrie carti despre propria persoana. Eu nu pot si nici nu vreau sa incerc. Sunt mii de lucruri pe care nu le inteleg despre mine, cu atat mai putin sa fiu dispusa sa le impartasesc unor necunoscuti.

Da, revin! Eu nu am fost niciodata genul de om care sa isi petreaca timpul in locuri galagioase, cu muzica atat de tare incat sa nu imi aud propriile ganduri pentru ca ma blocam pur si simplu. Nu functionam deloc si, pe cuvant!, am incercat. Dar aici conteaza si cu cine iesi, de ce iesi si asa mai departe. Dar, in general, nu e locul meu acolo, nu ma integrez. Si mi-a placut sa fiu eu, dar stiti cum e, cand esti presat din stanga si din dreapta faci compromisuri. Si uite asa mi-am petrecut anii de liceu in linistea mea, cu exceptii pe care le-am savurat pe indelete. N-as vrea sa fiu inteleasa gresit! Nu sunt vreun lup solitar! Am prieteni dragi, care mi-au ramas in suflet si-n topul apelurilor pe .. skype :).

Undeva prin august 2011 tot ce stiam despre mine si despre cum ar trebui sa arate viitorul si cercul meu de prieteni, etc. a disparut pur si simplu. Si n-o spun cu vreo tenta negativa. Eu am vazut-o ca pe o sansa sa ma duc in cealalta extrema. Probabil, daca atunci m-ar fi intrebat cineva ce-as fi vrut sa fiu cand ma fac mare, as fi spus pe un ton apasat si (fals) increzator: "EXTROVERTITA!". Si de aici mi-am dat tot universul peste cap.. lucru pe care abia acum cateva luni l-am constientizat. Treptat, omul ala care pleca la 7.20 spre scoala (intarziam tot timpul!) si care isi schimba directia spre Iorga (biblioteca din Ploiesti) in timp ce se dezmeticea in 35, disparuse brusc. Inlocuise mirosul de carti vechi si cafea de la McD. cu fum de tigara, bere si multe, multe nopti nedormite.. ca doar asa e cliseul din filmele americane, nu? Iar pentru o perioada chiar incepusem sa ma gandesc oare cum am stat eu in cochilie in tot timpul asta si nu am stiut ce "animal" se ascundea in mine. Cred ca aici e momentul sa spun ca parintii mei nu m-au tinut niciodata in "lesa". Pana la urma de unde scapasem?! Dar mi-o facusem cu mana mea, aici nu incape niciun dubiu.

Zilele trecute ma gandeam la ce s-a intamplat atunci. M-am temperat intre timp si acum sunt iar copilul din liceu, care intr-o seara de vineri prefera sa stea sa vada un film, sau sa iasa la un ceai. Aici intervine societatea care limiteaza forteaza introvertitii sa se comporte ca extrovertiti. Si e bine sa impingi un introvertit de la spate, dar e si mai bine doar sa ii dai cuvantul si sa-l lasi sa-si spuna si punctul lui de vedere, analizat, sucit si intors pe 100 de fete.

Mie mi-a placut mult ce-a spus Susan Cain - http://www.ted.com/talks/susan_cain_the_power_of_introverts.html . Si ea si-a spus punctul de vedere, mult mai bine prezentat. Eu mi-am dat cu parerea, asa cum ii place romanului s-o faca oricand, oricum si pe orice tema.

Ca sa inchei, mie-mi place sa sunt introvertita sau "antisociala" asa cum mi s-a spus in ultima vreme de oameni care m-au vazut o extrovertita fara cusur.In definitiv, nu poti sa impaci pe toata lumea si nici nu e sanatos. Cum spune si Susan, hai sa fim noi insine, chiar daca societatea ne vrea ... copii la indigo. 

Intre timp mi s-a racit ceaiul si de-abia astept sa ma pun sub patura si sa dau play la "Les Diaboliques". :)

sursa imaginilor: #1 #2 http://vi.sualize.us/