Partea a doua e cea in care intru in sevraj dupa persona pe care mi-am insusit-o in alea doua saptamani (in care-am fost acasa!). Resimt nevoia de a fii omul ala vesel, optimist, care are impresia ca nimic nu e imposibil si ca orice si-ar propune poate realiza. Stiu ca atunci pot sa-mi fixez teluri pe termen lung fara sa le abandonez dupa doua, trei saptamani, adica nici macar pe la jumatate.
Am vrut de multe ori sa scriu despre distanta. De cele mai multe ori am dat inapoi pentru ca n-am vrut sa spun si altora cat e de greu. Mai mult, n-as fi vrut sa-mi recunosc mie cat e de greu si cat de mult ma consuma. Ma consuma atat de tare incat ma transform in altcineva, un om pe care uneori nici nu-l recunosc cand il privesc in oglinda. Distanta e grea. Distanta fizica e grea. Distanta emotionala ma pune la pamant, atunci, acum si probabil asta se va-ntampla si in viitor. Nu cred ca am atins punctul in care pot sa ma impac cu gandul de a fii departe de tot ce-nseamna acasa pentru mine. Asta ar presupune o doza zdravana de maturitate. Inca mai trebuie sa cresc din punctul asta de vedere si multe altele. Ca orice proces, necesita timp si asta e oricum unul din cele care n-or sa aibe loc peste noapte.
Pe de-o parte, am cunoscut distanta fizica si emotionala inainte sa merg in celalalt capat de lume (uneori asa se simt 2 000 km). Nu mi-au placut nici atunci, dar stiam ca as fi putut sa ma intorc oricand sau, oricum, mai usor si mai rapid decat as face-o acum. Dupa o vreme intervin responsabilitati, multe, din ce in ce mai multe. Iar gandul de a ma-ntoarce continua sa creasca.
Desi sunt zile in care distanta nu-mi pune probleme si incep sa cred ca exagerez totul in capul meu, in alte dati sunt tentata sa ma-ntorc. Pe jos. Sau cu primul avion. Ce vreau sa spun e ca mi-e dor de persoana aia care se afla la 2 000 km distanta. Si mi-e drag rau de ea. O invidiez ca e ambitioasa si hotarata. E cine-as vrea eu sa fiu mai mult de o luna pe an. Si m-am hotarat sa-i dau oportunitatea sa-si extinda sederea, ca tare mult as vrea sa vad ce impact are asupra mea si in ce fel o sa ma schimbe; pe termen lung, ca de-acum inainte discutam doar de teluri bine stabilite, pe o perioada nedefinita.
As vrea sa vad cum e sa ai mai mult control asupra distantei de orice fel. M-am saturat sa tot lupt cu ea de-atata vreme. Am si obosit si n-as vrea sa abandonez cand (poate?) sunt aproape de finish. Dar cu fiecare zi devine tot mai greu, iar cateva saptamani ici si colo de repaus nu-mi incarca bateriile nici macar 10%.
Asa ca, m-am horatat; fara distanta pentru o vreme. Va rog?
sursa imaginii: pinterest.com
