Nu stiu altii cum
sunt, dar eu cand sunt acasa parc-as fi alt om. Serios, chiar alt om. Mai bun,
de vreo 100 de ori mai bun. Si mai fericit, foarte fericit. Atat de fericit incat in primele
zile – ulterior s-au transformat in saptamani – nici nu mi-am gasit cuvintele. Acum
le am pe toate-n buzunar. Si pot sa spun c-o sinceritate dusa la extrem ca
nicaieri nu-i mai bine ca acasa. Cu tot cu cainii de pe strazi de care imi e
ingrozitor de frica si incerc sa ii evit pe cat posibil, cu toata birocratia,
coruptia, soselele neasfaltate, muzica atat de tare incat simti cum iti
vibreaza plamanii – si aici nu ma refer la muzica buna, aia de-mi place mie –
si restul lucrurilor ingrozitoare pe care n-o sa le mai scriu. Mi-ar consuma
prea mult timp si nervi; si oricum le stim cu totii. Fiecare vede cate-o buba.
N-as stii
cum sa definesc acasa intr-un singur cuvant sau doar o propozitie; am gasit
atata moduri de a spune ce e “acasa” si plus de asta, e o tema subiectiva. Asa
cum pentru mine acasa e sa dorm in patul meu si sa stau la aceiasi masa cu
oameni dragi, asa pentru tine acasa e locul unde mama ta gateste si unde te
uiti cu tatal tau la un meci.
Dar stii ce bine
e? Sa dormi pana la amiaza, sa stii ca n-ai nicio grija si ca nimeni nu te
deranjeaza. Si chiar
daca cineva te supara, parca si iertarea iti e mai la-ndemana si sufletul mai
impacat.
Poate ca de
data asta n-am ales un subiect interesant ca sa-mi fac “intrarea” dupa o lunga
perioada de lipsa din spatiul virtual, dar am simtit ca trebuie sa ma descarc
putin. Sa ne gandim mai mult la parinti, familie, prieteni dragi. Sa le
reamintim mai des cat de mult ii iubim, ca ii simtim aproape la atatia km
distanta chiar daca nu le spunem de cele mai multe ori, ca doar nu vrei sa-i
ingrijorezi sau sa-i faci sa le fie dor (si mai mult) de tine. Refulezi cand
esti acasa in sinea ta (sau nu). Stiu eu cum reactionati voi? Eu asa fac. Imi
umplu sufletul cu bucurie si iubire, asta pentru ca o sa-mi lipseasca in
urmatoarele luni.
Acum chiar
lucrul asta l-am facut. M-am umplut cu energie pozitiva, mai, mai ca radiez in
stanga si-n dreapta si vreau sa impart cu toata lumea. Ca oamenii par tristi in aeropoarte. Sau asa ii
vad eu acum. Si vreau sa le dau si lor o bucatica de fericire, nu de alta, dar
in cateva zile imi refac doza. Si am timp in doua luni sa pun si-n borcane sau cutii. De nevoie; e bine
sa ai niste rezerve, ca doar 2013 n-a fost anul meu si nici nu-l vad prea roz.
Dar e iunie, ma lamuresc eu pe parcurs cum sta treaba, in speranta ca o sa iasa
curcubeul (hai odata!).
Da, oamenii par
tristi in aeropoarte. Chiar si cuplul de langa mine parca are un zambet amar in
coltul gurii, iar tipul care-si soarbe cafeaua de vreo jumatate de ora nu pare
deloc fericit. Poate
sunt obositi, poate iar ma gandesc la mine – asta ma face sa realizez cat de
egocentrista sunt si nu-mi imaginez cand s-a intamplat asta ... .
Cert e ca
am o luna de acasa-n suflet, de ajuns pentru patru zile pe taram strain pe care
nu ma-ntorc cu drag ... Deloc. Dar asta e si-asa o chestiune personala. Stiu ca
vineri, in toiul noptii telefonul o sa tipe si el de fericire prin vocea
dragilor mei. Pana-mi decoleaza avionul, ma mai uit in stanga si-n dreapta si o
sa arunc cu zambete. Sper sa le prinda cei care au nevoie de ele.
