Nici nu stiu cum sa-ncep. Imi cer scuze ca n-am fost aici, ca nu m-am mai ingrijit de tine, ca nu ti-am mai dat niciun update, ca nu am mai vorbit, ca n-am mai stat la povesti. Mi-e rusine de tine, mi-e rusine ca a trecut mai mult de-un an de cand nu ne-am mai vazut la fata. Am o tona de motive, dar stiu ca nimic nu poate sa ma scuze. Am incercat sa-ti scriu, dar stii cum e cand cuvintele nu-ti vin natural. M-am uitat la canvasul asta gol, dar fiecare litera pe care incercam s-o scriu simteam ca nu e cea potrivita, simteam ca nu transmit ce era in sufletul meu cu adevarat, iar legatura noastra a fost intotdeauna cea mai sincera si naturala. N-am vrut sa te insel si n-am vrut sa ma insel pe mine. Aici e locul nostru, our "safe place" care-mi permite sa-mi torn sufletul fara sa ma gandesc la consecinte, fara sa-mi pese de nimeni si nimic. Aici e the place to be.
Ok, ok, te-am indus in ceata. Dar o s-o luam step-by-step, sa nu te devi si mai confuz.
Profesional nu am cuvinte. Intr-un an s-au intamplat atat de multe incat am senzatia ca anii s-au comprimat si au fost mai multi decat unul singur. Imi place absolut tot ce fac si cred ca aici am castigat potul cel mare. Am simtit ca toata munca pe care-am depus-o in tot timpul asta a dat rezultate. Incep sa ma responsabilizez, incep sa vad the big picture, incep sa simt ce inseamna cu adevarat puterea de decizie. E o panta periculoasa, dar asta nu ma face decat sa imi doresc mai mult, iar lucrul asta imi demonstreaza inca o data ca instinctele mele sunt mai fine ca niciodata si ca ar trebui sa le urmez 100%. I'm winning si asta-mi da o siguranta si o incredere in propria persoana pe care nu le-am mai experimentat pana acum. Mi-am iesit din cochilie. Daca acum un an jumate imi faceam griji ca o sa-mi pierd din personalitate, ca o ingradesc si ca nu o exteriorizez pe cat ar trebui, acum am dus-o mai departe de cercurile mele extrem de rastranse. Am supra analizat totul pentru ca odata ce i-am lasat pe ceilalti sa ma cunoasca asa cum sunt, fara filtre si fara zeci de ziduri, am devenit autentica. Uite un tip: oamenilor le place autenticitatea, trust me:) Iar de aici o multime de alte lucruri au izvorat. N-o sa-ti incarc capul cu ele, doar vreau sa stii ca am devenit un om mai fericit, iar in ultimele luni mi-am inceput zilele la birou zambind cu gura pana la urechi in fiecare dimineata cand tanjeam dupa o cafea sau un fresh. Ti-am spus ca incep sa renunt la licoarea aia minunata? Da, cafeaua pierde teren dramatic, dar hei, o sa fim intotdeauna prieteni si nici nu vreau sa rupem legatura asta minunata pe care o avem de atatia ani. Un miliard de lucruri wow au inceput de la o cafea. Corect? Sunt convinsa ca-mi observi si noile ticuri verbale si romgleza pe care am adoptat-o. N-am ce sa fac, preiau puncte cheie ale persoanelor cu care am ales sa ma inconjor. Cred ca asta ma face sa cred ca fac parte dintr-un trib (Seth Godin - Tribes, wink, wink), dintr-un cerc misto de oameni si-mi place. Acum mai bine de-un an ma gandeam cu ingrijorare la faptul ca voi fi nevoita sa renunt la conversi si vans in favoarea pantofilor cu toc care nu m-au definit niciodata. Acum mi se pare chiar amuzant ca desi n-am vrut sa recunosc atunci, eram plina de prejudecati. Sunt dimineti in care-mi asortez vansii cu skate-ul si pornesc spre birou cu laptopul in ghiozdan. Deci, who cares?:)
Stiu ca am imbinat personalul cu profesionalul, dar pana la un punct nici nu ai cum sa le desparti. In timpul departe de birou nu e ca si cum imi dau masca jos si devin altcineva. Ok, deci personal. Cred ca cel mai usor e sa fac un rezumat prin spusele unui prieten "Tu chiar ai putea sa scrii o carte". Nu sunt vreo drama queen extrema (tu ai incercat sa schimbi asta la mine, dar ai esuat lamentabil), dar 2017 m-a pus in fata unor situatii pe care in veci nu as fi crezut ca le voi trai. Nici eu, nici nimeni apropiat mie. Dar stii ceva? Asta a fost un wake up call, pentru ca amandoi ne-am mintit atata timp si n-am vrut sa recunoastem unul altuia ca orice am face si oriunde alegem sa fim, we are meant to be. Ne apropiem de-un deceniu, iar caile noastre nu s-au despartit nicio clipa, ba chiar 2017, intr-un mod cel putin barbar, ne-a readus impreuna si ne-a facut sa ne punem sufletele pe tava, fara niciun fel de retineri. Asta m-a facut sa ma simt din nou ca la 16 ani, cand ne-am cunoscut prima data. Ok, bine, nu a fost totul atat de poetic pentru ca eu nu te-am placut o buna bucata de vreme, iar tu credeam ca eu sunt prea aroganta pentru gusturile tale, dar tin minte si acum primul nostru date. A fost la cinema, destul de awkward si stangaci, m-au distrat teribil incercarile tale timide de a te apropia de mine. Atunci nu am realizat ca aveam super multe emotii, dar tu erai la fel de terifiat ca mine. Cred ca seara aia a fost momentul in care m-am super indragostit de tine pentru ca de fiecare data cand te-am vazut dupa nu am putut sa nu ma abtin sa zambesc, oricat de suparata as fi fost pe tine, nu era ceva ce puteam controla. Mi-am spus la un moment dat ca atunci cand ne vom revedea si inima n-o sa mi-o ia la fuga, iar zambetul o sa se potoleasca, ala o sa fie momentul cand legatura noastra va ajunge doar la stadiul de prietenie in cel mai bun caz. 9 ani mai tarziu, pana si vocea ta ma binedispune, iar de fiecare data cand te vad si sufletu-mi zambeste. Nu ti-am spus asta pana acum, dar ce mi se pare cu adevarat ciudat si iti spun sincer ca nu am facut-o intentionat, 80% din oamenii cu care am fost dupa ce noi am hotarat ca poate nu mai avem atat de multe lucruri in comun, iti semanau. Asta am realizat cand cativa prieteni au confundat pe altcineva cu tine. Ok, a fost penibil, dar in acelasi timp atat de adevarat. Stii ce-mi place acum cel mai mult la tine? Usurinta cu care iti exprimi sentimentele. Asta ma face sa te iubesc si mai mult. 2017 mi-a aratat ca stiu sa iubesc neconditionat, ca refuz sa ma conformez barierelor si stigmelor sociale, iar asta pentru ca refuz sa traiesc cu regrete. O sa fac fix ce-mi spune inima (pentru mine de aici pornesc toate instinctele). In fond, ce se poate intampla atat de dramatic? Ca imaginea din capul meu sa nu corespunda cu realitatea. Ok, shit happens, dar o sa fie o decizie asumata, un risc care nu vreau sa se transforme in regret, sa fie un tren pe care l-am ratat pentru ca sunt convinsa sa nu-l voi mai prinde niciodata.
Poate ca asta nu e cel mai cheesy post al meu, dar in top 3 sigur e. Iar asta cred ca mi se trage de la "you complete me"-ul pe care mi l-ai aruncat astazi din senin si care a nimerit fix in casa sufletului. Esti un fraier mult prea sentimentalist, dar esti ... nu stiu, n-as vrea sa scriu aici ce insemni pentru mine pentru ca (aproape) o decada e greu de sumarizat in cateva cuvinte pe un blog.
Asa ca uita-te, ce-am scris acum un an, cumva continua si acum in acelasi ritm. Am ales totusi sa nu discut si despre lucrurile urate, pentru ca le-ar umbri pe cele cu adevarat demne de mentionat. Iar tuturor ne prinde bine sa ne bucuram de cele pozitive in fiecare zi. Pentru celelalte ramane perioada aia ciudata cand te pui in pat sa dormi, esti obosit, dar creierul refuza sa ia o pauza.
See you soon (probabil intr-un an). Sau dupa ce termin de impachetat garsoniera asta care m-a suportat si inteles de la inceput de 2016.
Love,
Alex
