Part I - Prietenie

Am stabilit ca 2015 e anul in care voi incerca sa vad mai des partea plina a paharului. Si pentru ca am avut parte de doua saptamani comprimate cu emotii atat de diverse si intense, mi-am propus sa le iau pe rand. Cu pozitivele inainte. O mini-serie a trairilor care m-au marcat. Iar prima parte e cea in care ma bucur ca distanta e irelevanta atunci cand impart un drum comun cu parti ale sufletului meu.

Sunt genul de om care renunta foarte greu la legaturi deja stabilite. Atunci cand ma simt confortabil cu o persoana, cand vad ca impartim aceleasi ganduri si idei, mai ca n-as lasa-o sa plece din viata mea niciodata. Pentru ca fiecare investeste timp si emotii intr-o prietenie. Trist, dar uneori necesar, momentul in care voi nu mai sunteti pe aceiasi lungime de unda apare inevitabil si atunci drumurile se despart respectuos, sau cel putin asa ar trebui sa fie. In mintea mea. Pentru ca nu poti pur si simplu sa manjesti pe cineva cu noroi doar pentru ca tu crezi ca linistea sufletului tau e mai importanta decat un stil de viata extravagant. 

Cred ca distanta pune o bariera fizica si emotionala intre tine si oamenii pe care ii lasi la 2000 km distanta. Si e adevarat, se creaza o bariera. Dar asta doar intre tine si cei care nu ar fi ramas in viata ta indiferent de circumstante. Raman oamenii care nu se dau la o parte atunci cand lucrurile devin grele sau cand ele se schimba. Raman oamenii care-ti impartasesc sentimentele si gandurile. Raman oamenii care inteleg ca distanta nu-nseamna nimic. Raman oamenii pe care atunci cand ii revezi, iti dai seama ca distanta e egala cu zero. Ba chiar, distanta n-a facut nimic altceva decat, paradoxal, sa va apropie si mai mult. Pentru ca, desi fizic distanti, mergeti impreuna pe acelasi drum. Va maturizati si va concentrati ideile si viziunea asupra viitorului spre acelasi punct. Si cred ca nimic nu e mai frumos, mai sincer si mai imbucurator decat sa mergi impreuna cu cele mai apropiate persoane ale sufletului tau pe acelasi drum. ACELASI drum. E un sentiment pe care nu stiu cum sa-l descriu, e linistitor stiind ca noi, de fapt, crestem impreuna. In ciuda tuturor lucrurilor, putinelor zile pe an in care ne vedem, prea putinelor conversatii pe Skype, Facebook sau Whatsapp, noi ne-am pastrat valorile si ideile care ne-au apropiat de la bun inceput. Si asta a fost undeva in adolescenta cand eram doar niste copii care habar n-aveau cat de tare viata si circumstantele or sa-i apropie emotional. Iar mai mult decat atat, ne-au permis sa cunoastem ce-nseamna o prietenie sincera. Si eu nu arunc cu cuvinte mari doar de dragul de-a o face...

"Nimic nu ar aduce atata placere cat o prietenie credincioasa si calda. Cat de bine este sa ii ai alaturi pe cei ale caror suflete sunt gata sa primeasca in siguranta orice secret, de a caror cunoastere te temi mai putin decat cunoasterea de tine insuti, a caror conversatie iti linisteste ingrijorarea,  a caror parere iti usureaza hotararile, a caror buna dispozitie iti risipeste tristetea, a caror simpla vedere te inveseleste!" - Seneca "Liniste, va rog..."

Pentru ca putini oameni mi-au vazut fericirea sincera-n ochi, si mai putini m-au vazut cautand asfaltul si m-au inteles atunci cand nu-mi gaseam cuvintele, ele au ramas constante. Au fost punctele mele de sprijin de fiecare data cand am vrut sa spun "nu mai pot" si primele persoane carora am tinut sa le impartasesc fericirea din viata mea. Pentru constantele din viata mea, pentru urmatorii ani in care ne intalnim pe acelasi drum spre viitorul nostru comun, pentru multele scrisori care-or sa urmeze, pentru momentele in care ne dezgolim sufletele fara teama, pentru conversatiile in care timpul devine relativ si irelevant, pentru alte mii de motive, noi o sa mergem intr-o directie comuna. 

Cred ca uneori cuvintele sunt irelevante. Acum e unul din momentele alea in care ele ma lasa. Si inca nu stiu cum as putea sa exprim ce sentimente am trait cand, stand de vorba cu ele, m-am regasit pe mine in vocea lor. Cred ca sufletele pereche iau diferite forme si nu se rezuma la un singur gen. Oare exista mai mult de-un suflet pereche pentru un om? Eu am gasit doua pe care nu intentionez sa le las indiferent de distanta, indiferent de cat de grele lucrurile devin de ambele parti ale baricadei, indiferent de cat de mult timp va trece, indiferent! Si cat e de frumos ca nici nu avem nevoie de cuvinte sa ne-ntelegem sau sa ne sincronizam. Ne-am dezvoltat un simt extra care ne permite sa ne intelegem doar din priviri si gesturi minimale. Iar astea doua saptamani au tinut doar sa intareasca ce gandeam de multa vreme.

Sunt un om norocos.



sursa imaginii: pinterest.com