Aerul ... schimbarii

“Cred ca ar fi cazul sa schimb aerul o vreme.” 

Si tind sa cred ca asta ne spunem toti la un moment dat. Pentru ca intr-un anumit punct iti vine sa arunci cu tot ce-ti cade-n mana, sa urli si sa bati cu pumnii-n perete; si-aici vorbesc de cei impulsivi. Si atunci vrei sa schimbi ceva pentru ca ti-a ajuns, ti s-a umplut paharul si-ncepe sa dea pe afara.

E ca de Revelion. “Anul asta o sa fie altfel, eu o sa fiu altfel. O sa dedic mai mult timp ..., o sa ..., o sa.” Si stii ca intr-un procent de 60-70 % n-o sa fie asa, dar incerci (sau nici macar nu-ti dai silinta). 

Eu ... eu o sa fac o schimbare. Simt ca trebuie si simt ca acum e momentul. Si nu-mi place sa pierd trenuri, iar asta pentru ca nu sunt punctuala de fel si poate n-o sa ma astepte la infinit sau... pana la anul :).

Schimb locuri si oameni, obiceiuri si tabieturi (proaste) pe care mi le-am format in ultima vreme. Pentru ca si EU mi-am spus la sfarsit de 2012 ca ”anul asta o sa...”. Acum mi-am gasit motivatia, pe care o pierdusem in nametii de zapada care nu mai vroiau sa plece si-mi pusesera monopol pe ganduri. 

Vreau sa cred ca nu fug, ci plec pur si simplu. Iar asta nu e un act de lasitate. Plec, pentru ca ... de ce as ramane intr-un loc si intr-o stare care nu-mi fac bine? Si mai mult de atat, care m-au plafonat in monotonie ?

Mie-mi plac inceputurile. Imi plac si finalurile. Stii cum ti se spune la sfarsit de liceu ca ai incheiat o etapa frumoasa din viata ta, dar incepe alta MAI buna? E placut sa privesti optimist in necunoscut. Karma nu te lasa sa cauti pierdut in intuneric la nesfarsit. Iti mai intinde un bat de chibrit, uneori ti-l si aprinde. Si de data asta, karma mi-e datoare si nu-mi doresc nimic mai mult decat sa faca putina lumina ca m-am lovit de toate stancile astea si sunt plina de vanatai.