Closure.

Intai si-ntai, da-i play, pune-o pe repeat. E-n sincron cu vibe-ul meu. Las-o-ncet, incet de tot, cat sa resune subtil pe fundal. Uite, eu am chestia asta sa asociez piese unor momente cheie din viata mea. Am o colectie impresionata aruncata peste tot. Am incetat sa-mi mai fac rezolutii pentru anul nou. Imi propun lucruri. E mai eficient, pentru mine. Imi propun sa adun toate piesele astea la un loc, un jurnal audio.



Closure.
Nu-mi plac lucrurile neterminate de fel. Le simt ca pe-un task pe care nu l-am dus la bun sfarsit. Iar cand ai o pasiune interesanta pentru facut liste, atunci e o problema. Am un sentiment de usurare atunci cand tai o sarcina de pe-o lista. Fie ca de pe-o foaie de hartie, vreo lista digitala sau doar mental. Ma face sa ma simt bine, desi listele mele sunt nesfarsite si adaug constant lucruri noi. Altfel, as cadea intr-o monotonie si m-as plafona. Si asta e una din cele mai mari frici ale mele. M-e teama sa ajung banala, mi-e teama sa imi pierd din personalitate, mi-e teama sa pierd din mine si mai presus de tot pe mine. Am fost (pe) acolo si nu mi-a placut. M-am inspaimantat de propria-mi imagine.

Dar.. ! Oamenii au nevoie de povesti, au nevoie sa stie unde a inceput istoria, ce s-a intamplat si cum s-a terminat. Nu poti sa nu termini o poveste. E inuman si dureros. Raman atatea cuvinte de spus, alteori nu mai e nevoie de niciunul. Dar e necesar sa spui "povestea s-a incheiat". Gata, stiu atunci ca pot sa tai si lucrul asta de pe lista. Pot sa trec la urmatorul si nu mai trebuie sa caut solutii pentru o poveste- problema al carei deznodamant l-am stabilit deja. Si chiar daca esti constient de finalul povestii ai nevoie sa pui punctul de la final. Pentru mine e esential.

Fac chestia asta constant. Iau un lucru specific si-l generalizez in scris. Eu ma refer la situatii concrete. MEREU. Doar ca am ajuns sa fiu atat de selectiva cu oamenii carora le impart bucatile astea mici din mine incat sunt greu de deslusit. Sau asa tind sa cred :).

Closure.
Ce frumos ar fi daca oamenii nu ar uita sa fie oameni.
Ce frumos ar fi daca oamenii n-ar uita valoarea cuvintelor.
Ce frumos ar fi daca oamenii ar gandi inainte de a spune cuvinte.
Ce frumos ar fi daca mi-as aminti ca nu toti oamenii iti cauta binele.
Ce frumos ar fi daca mi-as asculta instinctele. Sunt exacte in 99% din cazuri si cu toate astea uneori le ignor complet. Sunt o visatoare.Sau o idioata. Asta a fost un reality check.

Acum, ne concentram si noi pe urmatorul task?

sursa imaginii: google.images.com