Vis vs. Realitate

Din categoria 'personale', m-am gandit ca sunt unele lucruri pe care-ar trebui sa le scriu aici din doua motive: vreau ca atunci cand recitesc sa imi amintesc exact gandurile pe care le-am avut la momentul respectiv (oamenii au tendinta sa uite cand lucrurile se indreapta catre mai bine sau mai rau si intr-un final orice experienta e menita ca sa-nvatam din ea), iar doi pentru ca pe mine, personal, ma imbarbateaza cand descopar ca experienta mea e traita de altcineva, privita din perspectiva acelei persoane. Solidaritate, da, solidaritate e cuvantul cheie.

Fara a intra in prea multe detalii, intorcandu-ma dupa o luna in care mi-am umplut bateriile la maxim, in care fiecare zi a fost minunata pur si simplu, in care am redescoperit sentimente uitate si m-am redescoperit, m-am lovit brusc de un zid. Eu i-as spune zidul realitatii, pentru ca nu-mi amintesc ultima luna in care zambetul nu mi-a pierit de pe fata. Da, m-a lovit realitatea atat de tare, incat m-a dezorientat si-am simtit ca ultima luna din viata mea a fost un vis. Desi 30 de zile eu le socotesc ca fiind o perioada lunga de timp, in momentul in care ma indreptam spre camera mea de pe taram danez am socotit-o ca o secunda... sau doua. Prea scurta, prea magica, prea frumoasa. N-as fi crezut ca timpul e atat de inselator si relativ, desi atunci cand astepti ai impresia ca 5 minute devin o eternitate, iar atunci cand te grabesti ai crede ca abia ai avut reusit sa clipesti. Dar o luna cat o secunda? In momentul ala m-am simtit goala, iar vremea parca se incapatana sa-mi faca o gluma proasta cand incepuse sa ploua cu nerusinare. Asta da cinematografie... . 

Bucuria mea a fost si este, de fapt, ca am reusit sa ma redresez. Asta pentru ca parintii mei sunt minunati, iar prietenii mei, aia pe care ii insir pe degetele unei singure maini sunt exceptionali. Si ce e cu adevarat magic e ca nici nu trebuie sa fie altceva decat ei insisi. Altfel spus, mi-am gasit bucatica de rai.